Tiganii, prietenii mei!

Ziarul Adevarul a avut acest titlu pe prima pagina. Articolul “De ce nu iubim tiganii?” m-a inspirat sa insir cateva randuri pe blog.

Am venit in Bucuresti in 2004. Primul lucru pe care l-am auzit a fost: sa te feresti de tigani! I-as omora pe toti! Sunt pleava societatii romanesti. Mi s-a parut dezgustator tot ce am auzit. Nu am vrut sa cred in aceste vorbe si am hotarat sa nu imi fac nici o parere… sa las lucrurile sa mearga de la sine. Si sa vedeti ce am patit…

Fac o scurta paranteza. Stiu ca ati citit sau ati vazut sau auzit despre scandalul cu tiganul care a ucis o italianca. Un om “inuman”, care din punctul meu de vedere merita sa fie legat de cartoful din piata Constitutiei si sa treaca lumea si sa scupe pe el seminte. Nu, nu pentru ca este tigan, ci pentru ca a ucis o mama, o sotie, o prietena, o femeie.

Toata lumea a facut atata tam-tam ca tiganii, nenorocitii dracului, ca ne-au facut tara de ras, ca sa-i exterminam pe toti… aberatii.

Tocmai am venit de la Conferinta OSI unde s-a discutat despre diversele programe de ajutor destinate grupurilor vulnerabile apartinand comunitatii rroma. Am stat ieri si azi la aceeasi masa cu oameni de etnie rroma din diverse tari – Serbia, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Romania – niste oameni absolut minunati, inteligenti, deschisi, cu un suflet mare.  Este a nustiu cata oara cand ma conving de acelasi lucru: Tiganii imi sunt prieteni.

V-am promis ca va spun ce mi s-a intamplat. Prima mea aventura cu un tigan a fost in 2005. Eram in statie la Kogalniceanu, asteptam troleibuzul 66 sa merg in Fundeni, unde stateam la camin. Era vreo 10.30 noaptea. In statie doar eu, un tigan mai in varsta si doi pustani mai dubiosi (nu erau tigani!). La un moment dat, se apropie de mine cei doi si ma iau cu : “Ce faci frumoaso, nu vrei sa mergem la o cafea?” Eu, de, incerc sa fiu politicoasa:”Nu, multumesc!” Ei insista: “Da cum asa, ne refuzi? Noi te invitam, suntem draguti cu tine, dar tu ce te fandosesti asa? Ti se pare ca esti cine stie ce mare frumusete?” Eu, normal, stiu ca sunt frumoasa, dar o fac pe modesta: “Nu mi se pare nimic. Nu vreau sa merg cu voi si asta e tot. Am alte planuri in seara asta si in plus, nu ies cu strainii.” Si atunci, brusc, simt ca ma ia cineva de la spate si imi infige ceva (un bat, probabil, dar eu m-am gandit ca e un cutit) si zice: “Nu zi nimic. Scoate telefonul si portofelul.” 

Stiti care a fost primul lucru la care m-am gandit? “N-am bani, am decat un amarat de Siemens A57. O sa se oftice ca n-am nimic si o sa fie si mai rau.”

Ma gandeam ca tiganul, care statea la vreo cinci metri distanta, era cu ei. In jur nimeni altcineva decat cei trei, eu si tiganul. Am inceput sa rad in hohote (de disperare). Si am strigat: “Bani? Telefon? Eu n-am ce manca. Am doi cartofi fierti intr-un borcan si niste ciorba stricata la cina in seara asta si voi imi cereti bani?” si ii tot dadeam inainte cu viata grea de student cand ramane fara o letcaie si asteapta cu disperare bursa….

Brusc, simt ca nu mai am nimic la spate si ca a cazut ceva pe jos. Ma intorc si il vad pe tiganul care tocmai il impinsese pe nemernicul din spatele meu. A strigat “O singura miscare, si va omor pe toti! Mars de aici si lasati fata in pace! Si daca va mai prind, aduc tot ferentariul peste voi.” Uite acesta a fost un om bun! “S-a bagat” pentru mine! Un tigan m-a aparat de niste golani nenorociti. Il chema Florin. Mi-a dat si numarul lui de telefon si a zis ca daca am vreodata vreo problema sa il sun. Din fericire, nu am avut nevoie.

Iata cum au inceput aventurile mele cu tiganii. O sa va scriu mai multe intr-un alt mesaj, ca sa vedeti cum un tigan mi-a returnat portofelul pe care tocmai mi-l scosese din rucsac, cum am facut pogo cu tigani la concertul Zdob si Zdub si cum m-am indragostit de seful meu, un tigan care arata super bine, este foarte inteligent si foarte sexy.